str. Grenoble 128 U: +373 22 28 59 59str. Uzinelor 19: +373 22 47 71 93

Evenimente

16Nov2019

14.11.2019 Degustație de instruire

La 14 noiembrie al anului curent, un grup de profesori de la Facultatea Alimentație și Turism a Universității Transilvania din Brașov (România), în comun cu colegi de la Universitatea Tehnică a Moldovei, au efectuat o vizită de studiu la I.P. „Laboratorul central de testare a băuturilor alcoolice/nealcoolice și a produselor conservate”.

Pentru oaspeții români a fost organizată o degustare de instruire, cu testarea organoleptică a vinurilor cu Indicație Geografică Protejată (IGP), la care au participat și degustători autorizați ai Republicii Moldova.

Colegii de peste Prut au apreciat înalt bunele practici aplicate în domeniu de instituția noastră, lansînd concomitent și o invitație pentru vizită la Universitatea pe care dînșii o reprezintă.

Adresăm încă o dată stimaților noștri oaspeți sincere mulțumiri pentru că au ales să viziteze laboratorul instituției, le dorim succese remarcabile în activitate și ne exprimăm sincera speranță că colaborarea noastră va avea continuitate, în beneficiul ambelor părți!

recent events
Degustarea vinurilor produse în zona cu IGP Codru
21Feb2020
Degustarea vinurilor produse în zona cu IGP Codru

Reprezentanți ai I.P. „LCTBANPC” – directorul instituției, dna GHERDELESCU Lucia, și dna BUTNARU Viorica, specialist coordonator în cadrul organismului de certificare al instituției – au luat parte, la 21 februarie 2020, în calitate de degustători, alături de 46 de specialiști din domeniu, la cea de-a treia degustare regională, ax

07.02.2020 Degustarea divinurilor V.S.O.P. – eveniment organizat de Asociaţia Producătorilor de Divin şi Brandy din Moldova
10Feb2020
07.02.2020 Degustarea divinurilor V.S.O.P. – eveniment organizat de Asociaţia Producătorilor de Divin şi Brandy din Moldova

Instituția Publică „Laboratorul central de testare a băuturilor alcoolice/nealcoolice și a produselor conservate” a găzduit, la 7 februarie 2020, un eveniment organizat de Asociaţia Producătorilor de Divin şi Brandy din Moldova – degustarea divinurilor din categoria V.S.O.P (5 ani) procurate din rețelele de comerț din țară (în to

Evaluarea de supraveghere a laboratorului de încercări al instituției (locația str.Uzinelor 19) de către MOLDAC
06Feb2020
Evaluarea de supraveghere a laboratorului de încercări al instituției (locația str.Uzinelor 19) de către MOLDAC

În perioada 04-05 februarie 2020 echipa de evaluare a Centrului Național de Acreditare (MOLDAC), condusă de către evaluatorul-șef, dna Natalia ȘAPOVAL, a efectuat la fața locului, în regim planic, evaluarea de supraveghere a laboratorului de încercări al I.P. „LCTBANPC” pentru domeniul produse alimentare și produse conservate (locaț

28.01.20 Întrunire de lucru cu un grup de mici producători de vinuri
29Jan2020
28.01.20 Întrunire de lucru cu un grup de mici producători de vinuri

La inițiativa directorului I.P. „LCTBANPC”, dna Lucia GHERDELESCU, la 28 ianuarie 2020 la sediul instituției a fost organizată o întrunire de lucru cu un grup de mici producători de vinuri din Moldova. La întrunire au participat dl Arcadie FOȘNEA, administrator „Crama Mircești” S.R.L., președinte al Asociației micilor producăt